PHOTOSHOP, AGONIE SI EXTAZ

Cat de usor e sa avem o opinie despre ceva necunoscut? Foarte usor. Cat de corect? Foarte incorect. Si de ce o facem? Inca mai caut raspunsul.
Una din uneltele cele mai nedreptatite ale fotografului modern este Photoshopul. Hulit pe nedrept, laudat peste masura sau folosit abuziv, acesta ramane o unealta fenomenala. Dar tot o unealta este. Un stilou ramane un instrument de scris, care poate ascunde in el toate povestile lumii sau… nimic. Un cilindru cu cerneala si un varf mic de metal. Priveste Photoshopul ca pe un pian Boesendorfer. Care e asemanarea intre tine si Stravinsky? Amandoi puteti scoate sunete apasand clapele. Care e deosebirea? …. Exact! Daca judecam Photoshopul dupa priceperea unui incepator, e o jucarie oarecare.
– Dar cu Photoshop-ul poti sa minti.
– Cum asa? 
– Pui in poza elemente nereale si ma faci sa cred ca erau acolo.
– Da. Iti inteleg dilema. Multi o au, iar ea apare dintr-o prejudecata. Aceea conform careia arta este datoare realitatii. Daca ar fi asa am fi mult mai saraci artistic. Literatura ar fi minciuna, pictura ar fi minciuna, visele la fel, din moment ce nu reflecta realitatea.
– Dar de vise nu suntem vinovati. Vin cum vor ele.
– E interesant ca ai ales dintre toate, cuvantul vinovat. Ca si cum omul are obligatia sa sufoce fantezia de dragul realitatii.
– Da, recunosc, mi-e teama de fantezie pentru ca am senzatia ca nu o pot controla. Si ca ma poate controla ea pe mine.
– Am o veste buna, controlul e o nevoie omeneasca naturala, si una rea, nimeni nu il detine. Sau cu cat vrei mai mult control cu atat te afunzi mai tare in fantasma ca il detii. Cine isi refuza singur realitatea in efortul de a o controla?
– Nu mai am rabdare, hai sa trecem te rog la Photoshop! Mai ai si alte argumente?
– Da.
– Sa le auzim!
– Iti amntesti de Jan van Eyck?
– Cel care a pictat Sotii Arnolfini?
– Corect. Despre el se spunea ceva ce ar fi onorabil sa se spuna despre orice mare artist: van Eyck nu este un naturalist, insa introduce suficiente elemente verosimile pentru a exploata credulitatea privitorului.
– Vezi, aici e inselatoria.
– Nicidecum, van Eyck nu a jurat nicaieri “aici este realitatea fotografica si 100% neatinsa a cuplului Arnolfini”, dimpotriva, un artist vine si spune “aici este viziunea mea, realitatea transformata de sufletul, mintea si experienta mea”. Photoshop-ul, folosit corect, nu este altceva decat o asumare artistica a transformarilor posibile. Gandeste-te la Picasso.
– Dar Picasso nu e fotograf, face ce vrea el.
– Si un fotograf de ce nu are dreptul sa interpreteze, in loc sa prezinte, sa sugereze in loc sa descrie? Cred ca pici intr-o eroare destul de frecventa in secolul al nouasprezecelea, cand fotografia era la inceput. Multa vreme s-a considerat ca nu poate fi arta pentru ca e produsa de un aparat, nu de o minte creatoare. Cred ca tu ai ramas acolo, la dimensiunea strict documentara a fotografiei.
– Stiu si eu …
– Gandeste-te la pictura de tip trompe l’oeil. Marii artisti erau invitati in vilele seniorilor sau in marile catedrale sa picteze pe pereti iluzii optice cu incaperi sau gradini. Daca nu erai atent credeai ca acolo e alta camera. E minciuna sau e arta?
– Of….
– O femeie care se machiaza este o mincinoasa?
– Gata! E suficient.
– Nu, nu este. Dar pentru ca nu mai ai rabdare incerc sa scurtez. Henri Cartier Bresson nu numai ca nu a retusat nimic, dar nici nu isi developa singur filmele, suntinand “eu sunt vanator nu sunt si bucatar” insa altii se ocupau de asta.
– Se edita si pe vremea filmului?
– Oho! Multe unelte din Photoshop poarta numele vechilor metode de retus pe film din camera obscura.
– A, da imi amintesc episodul cu fotograful din filmul Amintiri din epoca de aur.
– Corect. Dar sa revenim la vanatori si bucatari. Camera foto, indiferent cat de sofisticate ii sunt setarile, ramane o carabina performanta cu o bucatarie mica si previzibila. Daca tragi intr-un cocos de munte, camera iti poate oferi copane fripte. Simple, decente si indestulatoare. Copanele acestea se numesc JPEG. Sau RAW – materia prima care in mainile unui Chef devine Coq Au Vin. Dar depinde de tine ce vrei sa mananci. Evident ca daca nu stii sa gatesti sunt de preferat copanele fripte.
– Dar dupa atata “gatit” mai pot eu crede in ce vad in poze?
– Dar in Anna Karenina crezi? In Emma Bovary? In Winnetou crezi? In Stan si Bran? In Tom si Jerry? Sunt ei ireali, sunt descalificabili pentru ca sunt asamblati din crampeie umane?
– Mi se pare acum ca Photoshopul e o chestiune de optiune. Ce si cat sa faci cu el.
– Si eu il privesc la fel, ca pe o optiune cu posibilitati infinite.