Fiecare aventura incepe cu primul pas. Dupa cum spun filosofii, cel ce s-a hotarat pentru un lucru, este cel care a pus hotar intre visul lui cel nou si toate celelalte optiuni, pe care acum le ocoleste. Putem da crezare aceluia care marturiseste dezinvolt ca nu a simtit nimic la primii pasi in necunoscutul oricarui proiect? Cu greu.
Aventura emotionanta a construirii unui curs dedicat exclusiv fotografiei alb-negru staruia in mintea mea de mai multa vreme. Cu fiecare fotografie postata in Grupul BWB Photography de catre unul dintre membri primeam si o reconfirmare a interesului pentru acest gen foto.
Am intrebat in stanga si in dreapta, oamenii vii sau clasicii dintre filele volumelor grele, m-am intrebat si pe mine, direct sau retoric: de ce a fost, este si tot creste interesul pentru fotografia alb-negru?
Am fost intampinat cu opinii sovaielnice sau peroratii sofisticate, cu priviri pline de subinteles sau fraze evazive, cu truisme aride sau insinuari lipicioase. Dar nicio explicatie concreta, simpla si indestulatoare. Atunci am dezvoltat intrebarea: de ce ne place fotografia alb-negru, in ciuda gustului bun si familiar pe care il are culoarea, prelinsa pe planul inclinat al celulelor cu conuri? De ce preferam uneori doar tonuri de gri, infinitului cromatic? De ce alegem din cand in cand o conventie vizuala in defavoarea unui univers atat de apropiat fiintei omenesti? De ce unii oameni beau cafeaua fara zahar, desi gustul cafelei este ceva strain in comparatie cu zaharul cel de toate zilele? De ce unii prefera o muzica simpla, un ritm clar cu mici inflorituri, in fata unei simfonii?
Cand eram copil am mers cu parinitii in vizita, in locuinta unui japonez. Imi amintesc vag casa galbuie, retrasa de la strada, in zona Hala Traian. Gazda, domnul Yoshi, ne-a invitat sa gustam din ceea ce el numea clatite. Pentru noi, clatita inseamna un disc flexibil cu rolul modest, de a pastra la un loc umplutura, care ii dicteaza de fapt si identitatea si personalitatea. Sa indragesti clatita pentru umplutura e firesc, e la-ndemana. Sa o indragesti pentru ea ca produs finit cu toate atributele, (textura usor elastica a discului prajit, nanosecunda in care acesta se rupe si gura se umple brusc de elogiul galagios pe care dulceata de capsune dinauntru il aduce zaharului, pictura abstracta de pete maronii de pe suprafata discului) e la fel de firesc, dar nu la fel de usor. Sa o iubesti insa pentru ca nu e nimic din ceea ce stii, e un sentiment nou. Clatitele domnului Yoshi nu erau nici dulci. Nu erau nici subtiri, nici prajite, nici elastice. Un fel de anti-clatite. O crusta simpla deschidea drumul catre interiorul cald si discret aromat. Mai tarziu mi-am dat seama ca pasisem intr-o alta experienta. Eu cel obisnuit sa mi se arunce in fata rasetele voioase ale clatitelor noastre populare, fusesem de aceasta data intampinat de soapte neintelese, pline de o muzica noua.
Fotografia alb-negru seamana cu clatitele domnului Yoshi, capata o identitate coplesitoare tocmai prin ceea ce ele nu contin.
Cat de frumos se laudau pictorii abstracti: “Noi am eliberat privitorul de sub tirania figurativului”. Imaginea alb-negru, eliberata de sub tirania de-la-sine-intelesului gustos, se exprima clar, cu o voce proprie. E valoroasa prin ea insasi, e virtuoasa pentru ca se tine departe de pacatele cromaticii. Departe de mine intentia de a impune o ierarhie, de a stabili ca fotografia color este superioara sau inferioara celei alb-negru. Am vazut multe imagini color exceptionale care, odata ce au fost transpuse alb-negru, si-au pierdut farmecul. Am vazut si multe fotografii care deveneau exceptionale doar dupa renuntarea la culoare. Intr-un cuvant, nu as renunta la clatitele noastre pentru cele ale domnului Yoshi. Si nici invers.
E tentant sa vorbesc despre alb-negru ca despre imaginea rafinata si pura. O capcana in care au cazut destui. Consider ca rafinamentul, puritatea, izul acela aristocratic al unei fotografii care te opreste in loc, tin de resorturi estetice, de mesaj si de originalitate mult mai complexe.
Am admirat multe lucrari ale membrilor BWB Photography in acesti primi doi ani de existenta. Am ales cu greu din sute de imagini cele mai bune pentru a participa la primele sase expozitii ale BWB-istilor.
Am petrecut cateva luni, alaturi de colegii mei, sa punem la punct albumul Inapoi la Alb si Negru publicat in 2018 cu lucrarile BWB-istilor.
Cu alte cuvinte, dupa ani de zile in care i-am admirat pe clasici, m-am expus si mai mult la imaginile contemporanilor mei, oameni vii, talentati, cu viziuni proaspete si surprinzatoare.
Pasul cel nou, al costruirii unui curs dedicat, era in primavara lui 2018 mai ademenitor decat oricand. Zis si facut. Pe 30 octombrie scoala RGB Photography deschidea portile primei grupe a Cursului de Fotografie Digitala Alb-Negru. Ne-am dorit de la inceput ca acest curs sa nu pice in tiparul obisnuit al cursurilor de fotografie, sa nu fie un curs despre informatie, ci un curs despre revelatie. Sa ne aventuram pe taramul alb-negrului cu instrumente noi. Studierea catorva dintre marii fotografi, de la Bresson la Salgado sau de la Halsman la Capa este esentiala fara doar si poate, insa ni i-am apropiat altfel decat prin prezentarea simpla a vietii si operei. Modul in care am trecut, initial timid, si apoi articulat, de la pictorialism la fotografia de strada, la minimalism sau la abstract, nu l-am dorit sub forma unei prelegeri. Practic am invitat cursantii sa experimenteze direct aceste varste estetice ale alb-negrului. Ne-am antrenat ochii si mintea pentru alb-negru, ne-am setat camerele si am invitat in scena micile secrete tehnice ale marilor imagini: contrastul tonal, lumina si umbra, fluiditatea tonurilor de gri. Puteam oare trece indiferenti pe langa compozitia cu impact, pe langa elemente grafice, static si dinamic, pattern, vectori, cheia inalta, cheia joasa si chiaroscuro, relatia subiectului cu fundalul, spatiul negativ, abstract si figurativ? Nicidecum. La fel cum nu putem trece indiferenti pe langa uriasa tolba cu instrumente pusa la dispozitie de programele de editare.
Alb-negrul si-a facut loc demult in sufletele noastre, insa iubesti altfel pe cel ce il intelegi, caruia ii cunosti istoria de la lumina pana la scena, de la scena pana la pixel, de la pixel pana la Open With si de la Open With pana la Save As. Ca asa suntem noi oamenii, privim mai cu drag familiarul de astazi, cucerit pas cu pas necunoscutului.
