AM AFLAT DE CE FACI FOTOGRAFII

Ne intrebam de ce fac oamenii anumite lucruri, si ne apar in minte motivele pentru care noi facem acele lucruri. Insa dincolo de noi e o lume mult mai mare, plina de nebanuite motivatii, impulsuri si determinari.
Am ocazia la fiecare curs pe care il sustin la RGB Photography sa intreb participantii: de ce faci fotografii?
Am auzit sute de raspunsuri si mi-am intarit convingerea ca, desi fac aparent acelasi lucru – fotografiaza, oamenii vibreaza atat de diferit in momentul apasarii pe declansator. Vad, simt si creeaza intr-un spectru atat de vast si de complex pe cat suntem noi ca fiinte.

– De ce faci fotografii? Da, intrebarea e pentru voi toti, dar hai sa vedem pe rand. Daniel, te rog!

– Pentru ca simt bucurie. Pur si simplu. Sunt sigur ca daca as cauta serios inauntru as descoperi ce detalii anume din procesul fotografic imi sunt pe plac, ma ating atat de frumos. Mi-e bine si atat.

– Cristian?
– La mine e si mai simplu. Din asta traiesc. Am avut un job sedentar si eram nefericit. Nu ma intreba cum a aterizat un om activ, vesel si in contact cu lumea intr-un birou mic si coplesit de acte pe care le detestam, dar ce iti pot spune este ca a venit o zi in care mi-am spus: Enough is enough. Adica, gata! Vreau sa fiu stapanul meu oricat de frica mi-ar fi. Si acum fac fotografii. Nu e simplu, dar e ceea ce mi-am dorit.
– Ai, Cristian, si proiecte personale fotografice?
– Da. Asta e mersul lumii foto. Castigi din joburi si investesti ce-ti ramane in proiecte personale. De curand m-am intors dintr-o calatorie in delta. Am vrut sa hoinaresc si sa surprind oamenii de acolo mai multe saptamani. Dar acum sunt la Bucuresti pentru ca incepe in forta sezonul nuntilor.

– Crina?
– Fac poze pentru ca vreau de fiecare data sa inventez o alta realitate. Pentru mine RAW-ul obtinut cu aparatul este doar startul catre imaginea finala care se dezvolta in Photoshop ulterior. Stiu ca nu se mai numeste fotografie, ci arta digitala, insa asta imi doresc. HDR, colaje, fotografie in infrarosu. Practic iau peisaje de pe pamant si le transform in peisaje de pe alta planeta.

– Adina?
– Ii ajut pe oameni sa vada frumusetea din ei.
– Cum faci asta prin intermediul fotografiei?
– Cel mai adesea oamenii se percep deformat. Iar eu pandesc cele mai frumoase chipuri si expresii ale lor pentru a-i vedea cum se lumineaza la fata cand le arat poze cu ei. Ma face fericita sa daruiesc astfel de clipe.

– Ioan?
– Vreau sa imi documentez viata. Vreau sa nu uit niciodata ce am fost, ce am ales, prin ce am trecut si cum am ajuns aici. E un proiect care contine fotografie, text, sunet, al meu despre mine. E ceva personal. Un singur creator, un singur spectator.

– Anghel?
– In cazul meu e traditie de familie. Tata a lucrat ca fotograf amator cu ce se gasea atunci, Smena, Zenit, si isi improvizase o camera obscura in baie. Acolo ma lua cu el uneori si developam impreuna. Eu eram fericit pentru ca faceam ceva impreuna cu tata care altminteri era destul de mult plecat.

– Adela?
– Eu am un blog de calatorii. Am terminat geografia si mi-am implinit visul. Sa calatoresc si sa scriu despre asta. Iar impactul e mult mai mare daca adaug fotografie la text. Sunt la inceput, dar simt ca ma prinde.

– Ana?
– Pentru ca e o forma de creatie. Unii sunt fericiti atunci cand canta sub dus. Sau deseneaza. E modul meu de a ma simti vie, inspirata si creativa.

– Dan?
– Eu imi fotografiez copiii. Am doi copii mici si e uimitor cu ce viteza cresc si se transfrma. Fiecare varsta a lor ma fascineaza si vreau sa ramana undeva. Pentru mine, pentru sotia mea, dar mai ales pentru ei.

– Carla?
– Sora mea are un blog culinar si mi-a propus sa ii fac eu fotografiile. De aceea deocamdata nu vad altceva in jur decat mancare frumos decorata si luminata.

– Irina?
– Stiu de ce, dar nu stiu cum sa o exprim. Ceva de genul, fac fotografie ca sa dau o foma vizuala unui sentiment. Nu stiu daca e clar… de exemplu: ies pe strada si vad o umbra cazuta pe cateva petale scuturate, sau un colt de cer intre doi copaci sau valuri mici pe lacul din Cismigiu in urma unei barci, sau o pisica la soare. Daca ma face sa tresar, sa simt, fotografiez.

– Andrei?
– Pentru ca devin sufletul petrecerii. Intamplator am luat o camera in mana acum doi ani la un party marfa cu tovarasii de liceu si chiar daca nu mi-a iesit exact ce am vrut, m-am distrat de minune. Iar acum nu mai scap de ei. Andrei, poza! Andrei, click!

– Alina?
– Ca sa pot impartasi sau regasi sau revela, la siguranta de trecerea clipei, lucrurile care m-au facut sa iubesc clipa aceea

– Sebi?
– Pentru ca poti controla timpul si poti deforma perspectiva… la capitolul ‘ce super-puteri ti-ai dori’.

– Sara?
– Ca sa prind clipa din zbor. Uneori lucrurile sunt asezate ca-ntr-o poveste, alteori ca-ntr-un tablou, dar cel mai des sunt cadre din filmul vietii, unele mai reusite, altele mai putin, insa tin loc de “semn de carte” pentru memorie…

– Georgeta?
 Imi place natura! Imi place sa surprind toate momentele frumoase si ma face fericita.

– Dana?
– Pentru pisica mea. E primul meu animal de companie si ma uimeste in fiecare zi. Dar e foarte greu de pozat. Nu sta locului o clipa.

– Adrian?
– Eu sunt un colectionar mai atipic. Asa cum unii colectioneaza timbre sau monede, eu colectionez detalii ale altor culturi. Merg prin lume si caut ceea ce au acei oameni mai ciudat, mai neobisnuit. De la proceduri religioase la machiaje sau haine. Si cum altfel sa imi fac colectia decat cu poze? De aceea imi doresc atat de mult sa fiu un fotograf mai bun, pentru ca am ratat momente foarte frumoase din neputinta tehnica.

– Albert?
– Nu stiu, frate. E cool. Imi place mie. Nu stiu ce sa zic.

– Cornel?
– Mie imi place sa calatoresc in timp. Ma pot intoarce privind o poza, la acele momente si in acele locuri.

– Ioana?
– Pentru autoportrete. Am o idee, ma pregatesc, ma machiez, si imi fac singura poza exact asa cum mi-am imaginat-o. Ma transform pentru o clipa sau mai mult.

– Mara?
– Cred ca e o forma de meditatie sau de terapie. Iau camera, merg pe strazi sau in natura si fotografiez. Nu plec cu un scop sau cu o tema in minte. Imi propun doar sa cad pe ganduri si sa ma simt bine. E intotdeauna un act solitar.

– Constantin?
– Imi bate inima cand retraiesc aventurile din locurile prin care am fost.

– Cristina?
– Imortalizez emotii. Zambete, mirari, incruntari. Oameni care simt puternic. Cred ca ma indrept spre fotografia de teatru.

– Tudor?
– Pe mine ma leaga de oameni. Sunt intr-o gasca de fotografi si mergem impreuna in diverse excursii. Facem sau nu facem poze, dar e un excelent pretext de socializare.

– Simion?
– Pentru ca pot fi sincer.
– Te rog Simion, detaliaza putin ca sa fim siguri ca am inteles corect.
– Vezi tu Razvan, eu am o meserie la care e nevoie de multa discretie, in care calcam pe oua ca sa nu calcam in strachini, daca intelegi ce vreau sa zic. Pe scurt, nu pot spune ce gandesc decat daca este adecvat sau conform cu anumite reguli. In fotografie pot fi eu insumi, descarcat de stresul de a fi cum trebuie.

– Simona?
– Pentru ca toata lumea in jur o face. E o tendinta noua. Apar tot felul de grupuri din care si eu vreau sa fac parte, sa ma integrez si sa imi fac prieteni.

– Ligia?
– Imi satisface curiozitatea.
– Cum adica?
– Sunt o fire tare curioasa si imi place sa explorez. Tot felul de domenii. Si daca o fac avand camera in mana e mult mai simplu. Si mai placut. E un fel de hobby. De exemplu, sunt curioasa cum se fac tipariturile. Am mers la o tipografie si am fotografiat procesul. De la placile tipografice pana la legatorie. Camera foto e pentru mine un instrument al cunoasterii.

– Emil?
– Pentru ca inghet clipa. Clipa perfecta. Exact cum zicea Bresson. Momentul decisiv. Acela in care toate elementele din cadru sunt asezate perfect. Pe acela il caut. Pentru asta ma antrenez.
– Ai un scop profesional, in zona de fotojurnalism?
– Nu, o fac pentru mine, dar never say never!

– Lidia?
– Prin poze pot comunica cu sora mea plecata peste ocean. Noi am fost foarte apropiate, dar stii cum e. Te duci unde iti e mai bine. Si am descoperit ca ne putem simti mai aproape daca ne scriem pe Facebook si ne punem poze cu ce facem zilnic.

– Mihai?
– Pentru frumusete. Sunt atatea lucruri amestecate pe lume. Frumoase si urate. Eu le caut pe cele frumoase si le iau cu mine. Un rasarit de soare, un zambet, un copac.

– Manuela?
– Am nevoie de amintiri. Am senzatia uneori ca totul se destrama in jur. Ca nimic nu mai e stabil sau de incredere. Fac poze ca sa fixez cate o clipa in nebunia asta.

– Cosmin?
– Pentru mine si familia mea. Am descoperit ca ne distram grozav sa mergem in parc sau la mall sau la patinoar, sa ne facem poze si seara sa ne uitam impreuna. Fiecare are cate o camera foto. Si cel mic de 6 ani are aparatul lui. E distractia de pe lume sa vedem ce a pozat fiecare.

– Catalin?
– Ca sa pot vedea lucruri ascunse. Lucruri invizibile in mod normal.
– Te referi Catalin, la subiectele macro?
– Da, la subiectele macro si la descrierea miscarii. Ai vazut cum arata ploaia la 1/1000 secunde, cum arata la 1/60 secunde si cum arata la 1/2 secunde. Aceeasi ploaie ochii o vad la fel, dar cu aparatul foto ai posibilitati infinite.

– Corina?
– Fotografiez pentru lumina. E uimitor felul in care se schimba lumina pe parcursul unei zile. Culorile, unghiurile si calitatea luminii in permanenta transformare.
– Te referi doar la lumina naturala sau preferi sa faci si aranjamente de studio?
– Nu, nimic aranjat, doar lumina naturala. Nu vreau sa construiesc o poza de la o idee a mea, ci vreau sa ma las surprinsa de ceea ce ofera ziua respectiva.

– George?
– Ca sa pot pune in vizualul concret o idee. Imi trec diverse imagini prin minte si vreau sa le construiesc fizic in fotografie. Poate ceva din vis, dintr-o conversatie sau dintr-o carte. Inca ma lovesc de chestiuni tehnice carora nu le dau de cap, dar imi place mult aceasta cale fotografica. Stii, cum se spunea inainte, ce visezi noaptea sa faci ziua.

– Aurel?
– Eu sunt arhitect. Si am nevoie sa documentez stadiile unei constructii. Sa trimit clientilor sau colegilor. Interioare, exterioare, detalii de finisaje etc. Iar cand merg in strainatate nu mai dau camera jos de la ochi.

– Alin?
– Eu sunt montaniard, sau muntoman, cum spunem noi, si bucuria suprema acolo sunt peisajele. Eu asta fac si vreau sa fac in continuare, peisaje montane.

– Dorin?
– Fratele meu are un local pentru evenimente. Mi-a zis ca nu ar vrea sa angajeze pe cineva din afara si daca tot am decis ca nu merg la facultate si am nevoie de un job, ma antrenez pentru asta. Nu stiu sigur daca o sa imi placa dar voi vedea.
– Bine spus Dorin, ca vei vedea. In calitatea fotografiilor vei vedea daca iti place sa fii fotograf sau nu.

– Arina?
– Ca sa sochez. Sa starnesc reactii. Vreau sa fac poze cu masti ciudate, oameni care merg in maini, machiaje stridente.

– Iulian?
– Ca sa devin mai bun. Nu in general, in foto. Vreau sa vad cum evoluez. Sa simt de la luna la luna ca fac poze mai bune, ca inteleg mai mult si ca simt mai mult. Nu am in acest moment alt scop in afara de a-mi vedea evolutia.

– Carina?
– Ca sa uit de griji. Cand fac poze ma deconectez total. Trec in alta lume, in alta stare. Pot sa pierd metrou, trenul. Ma pot relaxa si pot sa uit.

– Radu?
– Invat despre mine. E un act de autocunoastere.
– Cum?
– Ma pun in situatii, ma scot de acolo si sunt atent la modul in care o fac.
– Dar unde e implicata fotografia in acest demers?
– Camera e un instrument excelent. Imagine statica, sunet sau film sunt tot ce iti trebuie pe acest drum. Daca vrei, Razvan, vorbim mai pe larg despre asta cu prima ocazie.

– Anca?
– Pentru mine fotografia este cea mai buna platforma pentru educatia vizuala. Istoria fotografiei sau a picturii mi le apropii mult mai usor de cand fac poze. E un adevarat maraton de cultura vizuala.

– Gabriel?
– Imi da un sentiment de libertate. Dar nu ma pune sa explic, pentru ca nu stiu. Cand fac poze ma simt bine.

Alte articole

Distribuie :

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *