Selectia Fotografica

Cu ani in urma, cineva mi-a vorbit despre un concept mai vechi pe care il numise mitraliorul si lunetistul. Impartea fotografii in doua categorii aflate la poli opusi. Pe de-o parte cel care trage mult, la intamplare, nadajduind ca va dobori tinte care ii sar singure in bataia pustii. Acesta este mitraliorul si se bazeaza pe cantitate. Nu are speranta unei mari reusite, cel mult a unui noroc chior, care sa satisfaca foamea de moment. El se intoarce cu memoria camerei plina. Acasa il asteapta o munca de sortare lunga si fara satisfactii. Pe de alta parte cel care declasaza rar, dupa nenumarate framantari privind deciziile tehnice, valoarea compozitiei, calitatea iluminarii. Acesta este lunetistul, se bazeaza pe calcul si pe forta momentului decisiv. Viseaza mereu la o capodopera si isi pune toata nadejdea in urmatorul click. El se intoarce cu fotografii putine si dezamagirea clipelor in care avalasa de indoieli l-a tinut departe de marea declansare.

Cei doi sunt extremele unei activitati care ar trebui sa fie si agreabila si plina de satisfactii, dar la ale carei fructe pur si simplu nu ajung, oricat ar intinde mana. Cel ce trage fara prea multa gandire in spatele declansarii si cel care evalueaza pana la risipirea marilor momente, au totusi ceva in comun: o abordare extrema si superficiala a fotografiei. Cum poate fi superficial cel care investeste ore si mii de click-uri pe zi sau cel care nu lasa nimic la voia intamplarii? Iata cum. Orice forma de arta necesita implicare, fara indoiala, insa aceasta nu este suficienta. Creatia ta devine valoroasa atunci cand iti intra in sange, cand ai lasat de mult in urma iluzia impuscaturii norocoase si te-ai vindecat de torentul indoielilor. Ai nevoie sa te scufunzi, mai degraba decat sa innoti pe suprafete intinse. Pentru ca doar acolo, in lumina precara a adancurilor, ajungi la echilibrul care te va purta spre creatia ta viitoare. Nu te indemn nici spre mitralior, nici spre lunetist. Te invit sa fii putin din fiecare, atunci cand e nevoie si echilibrat in restul timpului.
Da, sa declasezi in momentul decisiv, in nanosecunda bressoniana, este visul fiecarui fotograf, insa nu putem face toti suficient de repede si de corect pasii premergatori: identificarea momentului, urmarirea anticipativa, reglarea corecta a aparatului, incadrarea precisa si declansarea glorioasa. Aici intervine o bariera aparuta din insasi natura actului fotografic – faptul ca acesta se desfasoara extrem de rapid. 1/100 secunde, 1/500 secunde, 1/2000 secunde. Ce mai poti rezolva in momentul decisiv, ramas nerezolvat anterior? Nimic. Abia ai timp sa declansezi. Mitraliorul nu se bucura de momentul decisiv pentru ca nu il cauta si implicit nu il gaseste. Lunetistul il rateaza din prea multa evaluare. Practic, efortul fotografului de performanta nu ocoleste niciunul din marile capitole de studiu, ci le abordeaza pe rand, apoi le armonizeaza intre ele si in final si le apropie, pana incep sa ii semene, pana cand camera foto vorbeste doar pe limba lui inconfundabila. Acest lucru se numeste stil si se dezvolta in timp.

Selectia reprezinta una dintre etapele care da multe batai de cap fotografilor. Fie ca vorbim despre alegerea celei mai bune fotografii dintr-o serie in care imaginile seamana prea mult intre ele, fie ca vorbim despre selectarea celei mai bune dintr-un pachet cu poze la gramada, color, alb-negru, 2/3, patrate, portret, peisaj, macro, taiate, sau nu, flip vertical sau orizontal, trebuie sa recunoastem ca perspectiva ne infioara putin.

Echipa RGB Photography te invita la un workshop dedicat acestei chestiuni – Selectia Fotografica. Incepem cu un exercitiu de a privi imaginile tale, cu ajutorul caruia vei identifica mai usor ce merita pastrat si ce nu. Criteriile care stau la baza selectiei, tehnica, iluminarea si compozitia, mesajul si povestea imaginii, le exploram impreuna si ne obisnuim cu folosirea lor atat pentru serii de imagini pe aceeasi tema cat si pentru imagini complet diferite. Trecerile naturale de la o fotografie la alta, numite racorduri, fac diferenta intre o simpla insiruire de poze si o serie de succes. Odata alese fotografiile care vor fi editate, acestea trec prin hatisul Photoshopului spre desavarsire. Daca nu folosesti insa Photoshopul, vei putea si cu cel mai banal program de editare sa iei decizii esentiale privitoare la crop, flip si cromatica imaginii.

Hai sa exploram impreuna acest traseu de la “nu stiu pe care” la “acesta este”.

  • Selectia Fotografica
    10 Ianuarie 2020

    Selectia Fotografica
    10 Ianuarie 2020

Selectia FotograficaRazvan Bulus
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0755108079