LISTA SCURTA A DECIZIILOR INAINTE DE CLICK

– Mi-am luat camera foto. Si acum ce fac?
– Poze, ce altceva? 
– Ma refeream la cum sa o setez. Zi-mi asa, in cateva cuvinte.
– Crezi ce e posibil in cateva cuvinte?
– Serios Razvan! Vreau sa ma bucur de ea azi si nu stiu ce sa fac.
– Pune-o AUTO si ai grija la trei lucruri. Intai sa incadrezi exact cum vrei scena. Apoi sa apesi declansatorul pana la jumatate (daca face BEEP inseamna ca ai ceva clar in poza). In final sa apesi pana la capat ca sa faci fotografia. O sa iti iasa cum vrea camera.
– Asta stiu si eu. Dar vreau ceva mai complex.
– Ce anume?
– Nu stiu… sa arate bine.
– Vezi tu, “sa arate bine” inseamna sa fie reusita tehnic (expunere si focalizare), sa aiba iluminarea si compozitia corecte si armonizate atat intre ele, sa transmita un mesaj clar.
– Si toate aceste lucruri le pot decide eu?
– Acestea si multe altele.
– Si pe AUTO?
– Nu. Pe AUTO le hotaraste camera pentru tine si doar intamplator iti va oferi exact ce iti doresti.
– Poti sa imi faci o lista cu deciziile pe care trebuie sa le iau inainte sa fac o poza?
– Cu placere! Si ti le pun exact in ordinea cronologica in care trebuiesc luate, insa iti vor fi de folos cand vei sti sa reglezi aparatul foto.

Lista marilor decizii inainte de CLICK:
1. Priveste scena pe care o vei fotografia si alege exponometrul potrivit.
2. Alege programul de lucru (P, A, S sau M) in functie de necesitatile aristice, lumina existenta si tipul de subiect.
3. Compenseaza expunerea, daca e nevoie.
4. Alege balansul la alb.
5. Stabileste punctul de statie.
6. Alege incadratura (stabilind distanta focala).
7. Vezi daca iti place profunzimea de camp.
8. Alege punctul de focus activ si suprapune-l cu subiectul.
9. Apasa declansatorul pana la jumatate si verifica daca timpul de expunere nu creeaza risc de miscare.
10. CLICK !

La fiecare poza? Pare complicat. Depinde cum privesti. Daca te gandesti ca din fiecare punct de pe lista deriva alte optiuni, iti dai seama cat de bogata in unelte este lumea fotografiei si cat de variat poti picta cu lumina orice iti trece prin fata ochilor.
– Suna bine.
– Sa vezi si ce bine arata.

Alte articole

Distribuie :

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *